Aducerea lui Ilie Stan pe banca Stelei a adus un suflu nou printre jucătorii roș-albaștrilor, care au căpătat o mai mare încredere în propriile forțe.
Narcis Răducan spune că jucătorii au reacționat foarte bine în minicantonamentul de la Săcele, iar antrenorul a reușit să-și cunoască mult mai bine elevii.
„Ilie Stan, pe lângă prioritatea de a-și cunoaște lotul, a lăsat jucătorii liberi două zile. Se lucrează cu plăcere mai mare, am văzut bucuria jucătorilor din timpul pregătirilor. Atunci când se schimbă antrenorul, jucătorii reacționează foarte bine.
Acum trebuie să punem punct la ce s-a întâmplat cu Oțelul, trebuie să ne gândim la perioada grea care urmează, cu trei meciuri de foc..” a spus Narcis Răducan la emisiunea „Ora de ProSport”, moderată de Dan Filoti.
Directorul sportiv al roș-albaștrilor spune că meciul împotriva Rapidului se va juca pe Național Arena și a precizat că nu poate preconiza momentul în care echipa va reveni în Ghencea.
„Noi știm că vom juca pe Național Arena. Din păcate nu depinde numai de noi, depinde de cum vor fi negocierile. Sunt rezervat în a spune când vom juca pe Ghencea.” a precizat directorul sportiv al Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER